Chipuri Ucrainene: o călătorie vizuală pentru a marca Ziua Mondială a Refugiaților
De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, milioane de ucraineni au fugit din casele lor. Unii spre zone mai sigure ale țării, alții peste granițele acesteia.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, publicăm astăzi pagina noastră specială „Chipuri Ucrainene (Faces of Ukraine)„. Este o călătorie vizuală prin poveștile fiecărui ucrainean în fața războiului. Refugiați, persoane strămutate în interiorul țării și cei care au ales să rămână – care evidențiază, de asemenea, modalitățile prin care UE sprijină poporul ucrainean.
Potrivit ONU, începând cu 24 februarie, o treime dintre ucraineni au fost forțați să își părăsească locuințele – cea mai mare criză de strămutare de persoane din lume în prezent. Mai mult de 7 milioane de ucraineni au trecut granițele țării, iar alte 7 milioane de persoane au fost strămutate în interiorul Ucrainei. Se estimează că alte 13 milioane de persoane sunt blocate în zonele afectate sau nu pot pleca din cauza riscurilor sporite de securitate, a distrugerii podurilor și a drumurilor, precum și a lipsei de resurse sau de informații cu privire la locurile unde pot găsi siguranță și cazare.
„Anul trecut, pe vremea aceasta, ar fi fost de neconceput ca 14 milioane de oameni să fie forțați de agresiunea Rusiei să își părăsească locuințele într-o singură țară aflată la ușa Uniunii Europene. Aceasta este cea mai mare mișcare de persoane din Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace”, a afirmat Comisia Europeană într-o declarație înainte de Ziua Mondială a Refugiaților.
UE și statele sale membre au oferit refugiu la peste 6 milioane de ucraineni care s-au refugiat în țările vecine, în principal în Polonia, România, Ungaria, Slovacia, dar și în Republica Moldova. Majoritatea celor care fug sunt femei și copii.
Află mai multe
Chipuri Ucrainene(Faces of Ukraine)
UNHCR – Situația refugiaților din Ucraina
Ziua Mondială a Refugiaților: Declarația comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant
CEL MAI CITIT
[popular_posts columns_xl=”4″ columns_l=”4″ columns_m=”3″]