Nu e nevoie de limbă, dați foc literaturii ucrainene. Cum sunt educați copiii în satele ocupate de ruși

Una dintre principalele misiuni ale autorităților ruse în teritoriile ocupate din Ucraina este reeducarea copiilor ucraineni, transformarea lor forțată în ruși. Părinții nu au de ales: sunt nevoiți să obțină cetățenie rusă pentru ei și pentru copiii lor și să-i înscrie la o școală pro-rusă. Singura alternativă este fuga din teritoriul ocupat.

Maria, care a reușit să fugă în Europa împreună cu fiica ei, povestește cum copiii sunt forțați să cânte imnul Rusiei sub amenințarea armelor și să studieze după programa școlară rusă.

Din motive de siguranță, numele au fost schimbate, iar unele informații au fost omise deliberat.

La o școală de ocupație, dar printre colegi

Satul ucrainean unde locuiau Maria și fiica ei, Oksana, a fost ocupat de ruși chiar la începutul lunii martie 2022. Adolescenta a putut reveni la școală abia în septembrie, când autoritățile de ocupație au reluat activitatea educațională. Dar acum, în locul steagului ucrainean, era arborat cel rusesc, iar profesorii erau necunoscuți. Maria știa foarte bine unde își trimite copilul, înțelegea că predarea se va face în limba rusă. Totuși, după șase luni de trai sub ocupație, timp în care fiica ei a stat constant acasă, Maria a considerat că cea mai bună opțiune pentru copil era revenirea la școală.

„Fiica mea iubește să fie cu alți copii, să comunice cu colegii ei. Nu toți părinții și-au lăsat copiii să meargă la școală. Dar a mea își dorea atât de mult, încât era imposibil să nu o las,” explică Maria. Ea se temea că, dacă Oksana ar fi fost izolată de contactul cu alți copii, acest lucru ar fi traumatizat-o și i-ar fi provocat probleme de comunicare în viitor.

Maria s-a liniștit gândindu-se că, deși învățătura se făcea după programa rusă și din manuale rusești, fiica ei se va simți confortabil în preajma colegilor de care era apropiată. Cel puțin, așa a crezut la început.

„Am stat acasă pentru că nu știam ce ne așteaptă”

Maria și familia ei au aflat despre atacul Rusiei asupra Ucrainei la televizor, în dimineața zilei de 24 februarie. Foarte curând, coloane de echipamente militare grele, pe care se vedea litera „Z”, au început să tranziteze satul. Nu au avut loc lupte propriu-zise în localitate, dar armata rusă a instalat aici o bază chiar din primele zile ale invaziei.

Soldații ruși înarmați au început să patruleze satul și să controleze circulația locuitorilor. „Era foarte înfricoșător. Nu aveam voie să ne plimbăm prin sat. Iar seara începeau să oprească curentul electric. În primele săptămâni nu am avut nici apă. Noroc că ningea. O topeam și o foloseam în loc de apă”, își amintește Maria.

În aprilie, consătenii au început să plece din casele lor. Cei mai mulți mergeau spre teritoriile neocupate ale Ucrainei – în ciuda faptului că Rusia le bombarda aproape zilnic. Cei care nu doreau, sau, din diverse motive, nu puteau părăsi zona ocupată, au rămas în sat.

„Am rămas acasă pentru că nu știam ce ne așteaptă acolo, în afară. Iar în sat aveam casa noastră, un beci, provizii”, explică Maria.

Părinții nu au voie, dar soldații înarmați, da

În primele luni ale ocupației, școala a fost închisă. Mai târziu, Maria a aflat că rușii transformaseră clădirea în spital militar pentru soldații lor, deoarece martorii au observat multe bandaje însângerate în zonă. De asemenea, s-a constatat că ocupanții jefuiseră școala – toată aparatura informatică folosită în lecții dispăruse din clădire.

În august însă, administrația de ocupație a informat părinții că din septembrie 2022 va fi reluată educația. Ocupanții au agățat steaguri rusești pe pereții școlii și au înlocuit aproape întreg personalul didactic. Noii „profesori” erau localnici sau persoane din satele vecine. Însă aceștia nu aveau nicio legătură cu pedagogia sau învățământul înainte de ocupație.

Maria spune că părinții nu aveau voie să intre în școală. Nici măcar la festivitatea „primului clopoțel” nu li s-a permis accesul. La intrarea în școală se afla un gardian înarmat numit de ocupanți, care trebuia să se asigure că nu intră nimeni în afară de profesori și elevi. În fiecare dimineață, acesta verifica ghiozdanele copiilor, spunându-le: „Nu știm niciodată ce puteți aduce cu voi.” Oksana i s-a plâns mamei sale de această procedură umilitoare. În pauze, soldați înarmați patrulau pe coridoarele școlii.

„Fetița mea se simțea inconfortabil și speriată. Cum putea să se plimbe prin școală printre bărbați cu arme? Asta înseamnă că părinții nu au voie să intre, dar cu mitraliere e permis?”, a spus Maria, indignată.

„Deschide cartea, citește și o să știi”

Maria afla ce se întâmpla în interiorul școlii doar de la fiica sa. Oksana i-a povestit că înainte de ore, copiii erau obligați să cânte imnul Rusiei. Limba și literatura ucraineană nu mai erau predate, fiind înlocuite cu cele rusești.

„Nu mi-a plăcut deloc când fiica mea mi-a spus că colegii ei au început să vorbească urât despre limba ucraineană. Spuneau: «La ce ne mai trebuie?» Fetița mea nu înțelegea asta”, povestește Maria. „Aceeași atitudine negativă venea și din partea profesorilor. De exemplu, spuneau că literatura ucraineană ar trebui arsă.”

Istoria Ucrainei a fost înlocuită cu istoria Rusiei. Fiica ei era revoltată că, înainte de invazie, la școală se vorbea despre dragostea față de Ucraina, iar acum erau forțați să glorifice o țară care îi atacase.

Toate lecțiile se desfășurau în limba rusă. Maria se temea că fiica ei va uita ucraineana, așa că o încuraja să citească cărți în limba ucraineană.

Potrivit Mariei, unii dintre noii „profesori”, în loc să predea, le spuneau copiilor: „Deschideți cartea, citiți și o să aflați.” În plus, Oksana i-a spus mamei sale că notele erau acordate aleatoriu. Iar copiii care înainte aveau rezultate slabe au devenit brusc „eminenți”.

„Ce poate oferi un profesor fără educație? Ce cunoștințe să transmită? Nu erau în stare să acopere conținutul niciunei lecții. Copiii nu făceau nimic la școală. În clasă, discutau mai ales despre cum Ucraina nu le-a oferit nimic,” își amintește Maria.

Maria își dorea ca fiica ei să se dezvolte. Ocupanții trimiteau elevii în tabere de vară în Rusia, unde, în loc să se relaxeze, copiii erau supuși propagandei rusești. Această îndoctrinare ideologică era numită „dezvoltare a copilului”. Colegii Oksanei plecau în astfel de tabere, însă Maria nu a vrut să-și lase fiica să meargă în Rusia. Cu fiecare lună ce trecea, înțelegea tot mai clar că nu exista viitor pentru copilul ei sub ocupație.

Oferă-i copilului un viitor – pleacă din ocupație

În vara anului 2023, administrația de ocupație le-a dat părinților o „alegere”: pentru ca un copil să fie înscris la școală, părinții trebuiau să obțină un pașaport rusesc și să emită documente rusești pentru copil. Dar nici să nu trimiți copilul la școală nu era o opțiune. Ocupanții verificau dacă elevii mergeau la școala rusă și dacă participau în secret la cursurile online ale școlilor ucrainene relocate în teritoriile libere. Reprezentanți ai serviciilor speciale de ocupație mergeau din casă în casă și amenințau părinții, cerându-le să-și trimită copiii la școala rusească.

Maria a realizat că nu mai avea decât o singură opțiune – să-și scoată fiica din teritoriul ocupat. În plus, ocupanții au început să le viziteze casa tot mai des, suspectând familia că nu se grăbește să-și schimbe poziția pro-ucraineană. Maria vedea ce se întâmpla în jurul ei. Auzise de la consăteni despre amenințări și arestări după astfel de vizite. Nu voia să fie următoarea. Presiunea din partea serviciilor speciale și grija pentru viitorul fiicei ei au făcut-o să decidă să plece.

La acea vreme, singura cale de ieșire era prin teritoriul Rusiei. Filtrarea era inevitabilă. Încă de la începutul invaziei la scară largă, toți ucrainenii care doreau să părăsească teritoriile ocupate sau Rusia către Europa, trebuiau să treacă prin acest proces. În timpul filtrării, serviciile speciale ruse interoghează dur persoanele care vor să plece, le verifică atent dispozitivele personale și bunurile. Ucrainenii se tem de acest proces, pentru că niciodată nu știu ce le-ar putea displăcea rușilor în timpul controlului. Le este teamă că ar putea fi reținuți și întemnițați. Dar familia Mariei a decis totuși să riște – au trecut toate controalele și, la mijlocul anului 2023, au reușit să treacă granița din Rusia spre Europa.

S-au stabilit la rude într-o țară a Uniunii Europene. Maria și-a găsit un loc de muncă, iar fiica sa a început să frecventeze o școală locală. Potrivit mamei, Oksana încă nu știe ce vrea să devină în viitor, dar înțelege că, dacă vrei să reușești în viață, trebuie să înveți bine.

Amândouă duc dorul casei, dar nu regretă că au plecat.

„Aici fiica mea merge la o școală bună, la înot și la cursuri de dans. Dar cel mai important este siguranța. Pentru asta am plecat. Nu am vrut ca copilul meu să vadă zilnic tehnică militară și soldați. Vreau ca fiica mea să trăiască în pace,” explică mama.

Trăind în Europa, Oksana nu se teme să-și prindă simboluri ucrainene de ghiozdan și să meargă așa la școală. Sub ocupație, ar fi putut fi pedepsită pentru asta. Dar, datorită plecării, Maria a reușit să împiedice cel mai important lucru – reeducarea fiicei ei din ucraineancă în rusoaică.

Această poveste a fost scrisă în colaborare cu The Reckoning Project, o inițiativă care reunește jurnaliști, cercetători, experți în date și juriști pentru a documenta crime de război, a construi dosare legale și a combate dezinformarea prin intermediul unor instituții media de încredere. Uniunea Europeană și-a reafirmat recent sprijinul pentru The Reckoning Project.

Autori: Lesya Pynyak, Natalia Frolova

Povestea a fost publicată de Delfi.lt

[popular_posts columns_xl=”4″ columns_l=”4″ columns_m=”3″]