Moldova: apel pentru crearea programelor aftershool dedicate copiilor și tinerilor din comunități marginalizate
Fundația Terre des Hommes Moldova, în parteneriat cu Junior Achievement Moldova și Alianța Organizațiilor Non-Guvernamentale Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), a anunțat lansarea apelului de granturi pentru organizațiile comunitare care doresc să creeze sau să dezvolte servicii aftershool, extracurriculare și/sau sociale pentru copii și tineri din comunități marginalizate.
Acest apel face parte din proiectul „BOOST – O experiență extrașcolară memorabilă”, finanțat de Uniunea Europeană, care are ca scop contribuția la incluziunea socială a copiilor prin activități educaționale de calitate, dezvoltate la nivel local.
Obiectivul principal al schemei de granturi BOOST este creșterea accesului copiilor și tinerilor la activități educaționale și sociale de calitate, prin sprijinirea directă a organizațiilor locale. Accentul principal se pune pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Apelul este deschis organizațiilor înregistrate legal în Republica Moldova care activează în domenii precum educația, serviciile sociale, drepturile copilului sau dezvoltarea comunitară.
Bugetul total disponibil este de 500 000 de euro, din care vor fi finanțate cel puțin 10 proiecte. Valoarea individuală a granturilor variază între 20 000 și 60 000 de euro.
Durata proiectului poate varia între 12 și 24 de luni.
Proiectele eligibile vor include activități aftershool, extracurriculare sau sociale pentru copii și tineri.
Termenul limită pentru depunerea aplicației este 14 septembrie 2025, ora 23:59.
Află mai multe
CEL MAI CITIT
[popular_posts columns_xl=”4″ columns_l=”4″ columns_m=”3″]