Skip to main content

Femeile în afaceri (etapa II)

Descrierea
Scopul inițiativei este promovarea şi susţinerea antreprenoriatului feminin şi, într-un sens mai larg, participarea femeilor în afaceri, prin facilitarea accesului la finanţare, precum şi la serviciile nefinanciare de dezvoltare a afacerilor în ţările din cadrul Parteneriatului Estic (PaE). Programul prevede linii de credit dedicate femeilor, acoperirea riscului iniţial şi subvenţionarea ratelor dobânzilor în moneda locală pentru instituţiile financiare partenere (IFP). În plus, programul va realiza activităţi care vizează consolidarea capacităților IFP-urilor, precum şi consiliere în afaceri, instruire şi networking pentru antreprenoarele din ţările din cadrul Parteneriatului Estic.
Obiectivul specific
Scopul general al programului este stimularea tranziţie la o economie mai competitivă şi incluzivă în ţările din cadrul Parteneriatului Estic prin consolidarea rolului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) conduse de femei în economie. Cu alte cuvinte, programul țintește să le asigure antreprenoarelor din țările vizate o șansă reală și echitabilă de succes.

Programul are următoarele obiective specifice:
1. Extinderea accesului la finanțare pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) conduse de femei, inclusiv pentru cele aflate la prima solicitare de finanțare și pentru cele cu sediul în afara principalelor centre urbane;
2. Diversificarea și consolidarea sistemului financiar, prin sporirea capacităților instituțiilor financiare partenere de a răspunde nevoilor antreprenoriatului feminin;
3. Îmbunătăţirea accesibilităţii şi condiţiilor finanțărilor de durată efectuate în moneda naţională și oferite întreprinderilor conduse de femei din regiune, prin încurajarea intermediarilor financiari locali să se implice activ în finanţarea IMM-urilor conduse de femei şi prin majorarea sumelor totale ale finanţărilor de lungă durată oferite IMM-urilor conduse de femei;
4. Extinderea accesului la know-how şi expertiză în domeniul de dezvoltare a afacerilor pentru antreprenoare, folosind, în special, mecanismele digitale pentru a lărgi acoperirea în continuare;
5. Sporirea nivelului de calificare şi extinderea reţelelor de antreprenoare.
Rezultatele așteptate
Se preconizează că programul va spori accesul antreprenoarelor la finanţare şi know-how. Pentru a oferi o imagine cât mai completă a impactului, rezultatele obţinute în cadrul acestui proiect vor fi reflectate într-un cadru logic care acoperă programul în ansamblu.

Se anticipează că programul va livra următoarele rezultate cheie:
• 50 000 000 de euro din finanţarea nouă a BERD pusă la dispoziţia IFP-urilor;
• Cel puţin 13 IFP-uri beneficiare de linii de credit dedicate în cadrul programului, dintre care: 5 IFP-uri noi incluse în program;
• Cel puţin 5 IFP-uri noi beneficiare de asistenţă tehnică în cadrul programului;
• 60 000 000 de euro în calitate de finanţare pusă la dispoziţia IFP-urilor pentru finanţarea IMM-urilor conduse de femei în cadrul programului;
• 3000 de subcredite oferite de către IFP-uri IMM-urilor conduse de femei;
• Cel puţin pentru 264 de IMM-uri conduse de femei vor fi oferite servicii de consultanţă personalizate, ţinându-se cont de necesităţile şi priorităţile acestora ceea ce va asigura beneficii care urmează a fi măsurate peste un an de la încheiere;
• Cel puţin 750 de femei vor beneficia de activităţi de formare şi mentorat;
• Cel puţin 950 de femei vor beneficia de activităţi de networking, sensibilizare şi informare.
Harta proiectului
Galerie video
DETALIILE PROIECTULUI
Regional
Domeniu prioritar:
Subsector:
Teme:
Business, Parteneriatul Estic, Locuri de muncă, Dezvoltarea locală, Femei
Țările PaE:
Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina
Starea proiectului:
În curs de desfășurare
Data începerii:
21.12.2021
Data de încheiere:
21.12.2027
Rețele sociale:

Numărul proiectului UE:
430-495

Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") , care complementează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul Vecinii UE de la est este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,